• O pereche de muşte pe parcursul anotimpului călduros, în care se succed 7 generaţii, pot depăşi un număr de 3.000.000 descendenţi. Unele, de exemplu tăunul, sug sângele animalelor şi chiar al oamenilor. Însă majoritatea se hrănesc cu alte materii organice, chiar în curs de descompunere. Printre cele peste 100 de boli transmise de muşte sunt: tuberculoza, conjunctivita, poliomielita, febra tifoida, holera, lepra, dizenteria, hepatita A, encefalita, meningita aseptică, tifosul de lăstăriş, salmonela. De asemenea musca poate transporta ouă de viermi paraziţi.

 

  • Infecţiile apărute după înţepăturile ţânţarilor sunt foarte frecvente. În Africa, anual mor peste 1.000.000 oameni din cauza malariei care este transmisă de către ţânţari. De asemenea ţânţarii pot transmite encefalita, meningita, etc.
  • Schimbările de climă şi mediu prezise de experţi vor schimba riscul de apariţie al bolilor transmise prin insecte în Europa. Este posibil să observăm răspândirea unor boli cum ar fi febra chikungunya în zone în care acestea nu au fost văzute niciodată.
  • O pereche de molii poate depune în timpul vieţii peste 500 de ouă. Deşi moliile sunt vulnerabile la

    substanţe chimice, ouăle lor pot fi distruse doar cu acid sulfuric, iar moliile ieşite din ele pot strica toate hainele dintr-un şifonier mediu.

  • Ploşniţa de pat are o trombă alungită cu care străpunge pielea omului pentru a se hrăni cu sânge. Înainte de a face acest lucru, ploşniţa are o dimensiune mică, însă după ce s-a hrănit devine umflată şi roşie. După ce s-a săturat, ploşniţa se întoarce în ascunzătoarea sa, între cusăturile saltelei, în crăpăturile din mobilă sau pereţi, unde rămâne câteva zile.

 

  • Bacteria ce provoacă ciuma este transmisa de purici si se dezvolta în tubul digestiv al acestora. O formă a acestei bacterii a cauzat cea mai mare pandemie din istoria omenirii, cunoscută drept “moartea neagră”.
  • Printre bolile transmise de pureci se numără şi tenia. Oamenii, mai ales copii, se pot infesta cu tenie prin înghiţirea accidentală a purecilor adulţi care conţin ouă de tenie.
  • Un singur gândac de bucătărie depune între 4 şi 8 cuiburi de ouă, iar fiecare cuib conţine până la 40 de ouă. Gândacii sunt foarte rezistenţi, putând rezista chiar şi 30 zile fără hrană.
  • Gândacii au sistemul nervos distribuit în tot corpul, iar respiraţia se face prin mici orificii răspândite pe corp. Astfel, în cazul unei decapitări, anumite specii de gândaci mor doar pentru că nu se mai pot hrăni.
    • Pisicile şi câinii se pot infecta cu toxoplasmoză de la şoarecii şi şobolanii pe care-i manâncă. Toxoplasmoza se transmite şi la om. La femeile gravide care fac infecţia pentru prima oară în timpul sarcinii, parazitul se poate transmite către copil şi poate duce la avort, moartea nounăscutului sau malformaţii fetale grave. Printre alte boli pe care şoarecii şi sobolanii le pot transmite la om se numără: râia, ciuma, lepra, tifosul şi turbarea.
O pereche de şobolani poate distruge anual peste 30 kg de cereale şi împreuna cu descendenţii dintr-un singur an, pagubele provocate pot ajunge teoretic la peste 15 tone. Se apreciază că circa 10% din producţia agricolă este consumată de rozătoare.

 

 

Tu ce parere ai?

 

Your email address will not be published.


5 + 9 =